Formaţia Dinamo a învins, joi, cu scorul de 2-0, echipa bulgară Cernomoreţ Burgas, într-o partidă amicală disputată în Antalya, unde efectuează un stagiu de pregătire, prin golurile reuşite de Andrei Cristea şi Djakaridja Kone. Tehnicianul Cornel Ţălnar a început partida în următoarea formulă: Dolha - Molinero, Goian, Moţi, Pulhac - Torje, Mărgăritescu, Ad. Cristea, Boştină - Niculae, An. Cristea. Pe parcursul meciului, au mai evoluat Curcă, D. Grigore, Alexe, Zicu, Niculescu, Bratu, Rus, Scarlatache, Daminuţă, Ganea şi Zie Diabate.
Leave a comment