Formaţia Rapid a remizat, sâmbătă, scor 2-2 (0-1), cu echipa Banik Ostrava, în stagiul de pregătire din Antalya, într-un meci încheiat în minutul 85, din cauza unei bătăi între jucătorii celor două grupări, informează site-ul oficial al clubului din Liga I. Potrivit sursei citate, scandalul a pornit de la pălmuirea portarului Mircea Bornescu de către un jucător ceh. Deşi arbitrul a intenţionat să continue partida, după ce ar fi eliminat câţiva jucători, cehii i-au cerut centralului să pună capăt meciului. Arbitrul a acordat opt cartonaşe galbene şi unul roşu (Spadacio '84). Golurile echipei bucureştene au fost marcate de Herea '66 (penalti) şi Spadacio '83. Banik Ostrava a înscris în minutele 4 şi 60, al doilea gol din penalti. Formaţia Rapid a evoluat în următoarea formulă: Bornescu - Helder, Iencsi (Ricardo '60), M.Constantin (Ad.Iordache '60), Bozovici - Lazăr, Coman (Matici '48) - Grigorie (Herea '60), Spadacio (Păun '84), Cesinha (I.Iordache '55) - Ioniţă (Răduţă '55).
Leave a comment